Strasbourg, 05 aprilie 2011,
Europarlamentarul Sabin Cutaş a salutat, în cadrul plenului Parlamentului European reunit la Strasbourg, evitarea de către Uniunea Europeană a proliferării armelor, în special a celor de distrugere în masă, printr-un control al exporturilor produselor și tehnologiilor cu o dublă utilizare. În același timp, deputatul european a cerut o mai mare transparență și o democratizare a regimului UE pentru produsele cu utilizare atât civilă, cât și militară. Intervenția acestuia a avut loc în cadrul dezbaterii privind produse și tehnologii cu dublă utilizare.
Potrivit eurodeputatului: "Uniunea Europeană aplică măsuri de control al exporturilor produselor cu dublă utilizare de aproape 15 ani. Astfel, prin măsuri preventive de tipul cerințelor de autorizare a exporturilor și de înregistrare vamală, UE are grijă ca proliferarea armelor, în special a celor de distrugere în masă, să fie evitată. Cu toate acestea, regimul UE pentru produsele cu dublă utilizare trebuie să cunoască un grad mai mare de transparență și de democratizare. Este necesară crearea unui sistem securizat prin care notificările privind exporturile produselor cu utilizare atât civilă, cât și militară să fie colectate, transmise și stocate, pentru a preveni pericolul proliferării armelor de distrugere în masă."
"De asemenea, salut propunerea raportorului, prin care Grupul de coordonare pentru produse cu dublă utilizare este chemat să prezinte Parlamentului European un raport anual pentru a facilita îndeplinirea funcției de control a acestuia din urmă. Comisia Europeană, are la rândul său, datoria de a informa Parlamentul cu privire la implementarea dispozițiilor Regulamentului de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare și de a prezenta un studiu de impact al măsurilor decise", a mai precizat Sabin Cutas.
"Nu în ultimul rând, reprezentarea Uniunii Europene în cadrul regimurilor internaționale de control al exporturilor trebuie îmbunătățită. Din păcate, listele produselor supuse controlului sunt actualizate de către regimurile internaționale și transpuse în legislația UE fără ca Parlamentul European să poată participa în acest proces. De aceea, pledez pentru un mai bun control din partea Parlamentului și pentru o înlesnire a rolului de legiferare al acestuia, așa cum este conferit prin Tratatul de la Lisabona", a conchis deputatul european.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu