miercuri, 13 aprilie 2011

Sabin Cutaş cere autorităților irakiene o rezolvare pașnică a situației din Tabăra de la Ashraf


Bruxelles, 13 aprilie 2011,

Eurodeputatul Sabin Cutaş, membru al delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Iran, regretă recentele violențe comise împotriva rezidenților din Tabăra de la Ashraf, în Irak. El a cerut autorităților irakiene să permită începerea unei anchete independente privind atacurile din 8 aprilie 2011 și să caute o soluție pașnică la situația politică și umanitară din această zonă.

Tabăra de la Ashraf, situată în Irak, este locul în care s-au refugiat 3.400 de iranieni, printre care și opozanți ai actualului regim iranian. Tabăra a fost ținta unui atac violent pe data de 8 aprilie 2011, în urma căruia se estimează că 31 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 320 au fost rănite.

"Sunt regretabile acțiunile violente care au avut loc împotriva refugiaților din Tabăra de la Ashraf în data de 8 aprilie; evenimente în urma cărora se estimează că mai multe persoane și-au pierdut viața, iar câteva sute au fost rănite", a declarat Sabin Cutaş.

"Începând cu 1 ianuarie 2009, controlul Taberei de la Ashraf a fost transferat de către armata americană autorităților irakiene. Acestea au acum datoria de a se asigura că drepturile fundamentale ale rezidenților lor sunt respectate. Trebuie să se permită atât îngrijirea medicală a celor răniți, cât și accesul unor observatori independenți, cu scopul demarării unei anchete privind evenimentele ce au avut loc în 8 aprilie", a adăugat deputatul european.

"Singura soluție la situația politică și umanitară în care se află rezidenții Taberei de la Ashraf este una pașnică", a conchis Cutaş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu