joi, 7 aprilie 2011

Raportul Cutaş privind activitatea Băncii Europene de Investiţii a fost votat de PE


Strasbourg, 07 aprilie 2011,

Raportul eurodeputatului Sabin Cutaş privind activitatea Băncii Europene de Investiţii (BEI) a fost votat astăzi în plenul Parlamentului European. Raportul face parte dintr-un exercițiu democratic anual, ce ține de responsabilitatea pe care o are Banca în fața Parlamentului European. Acesta conține recomandări privind activitățile viitoare a Băncii în contextul de criză.

În calitatea sa de raportor, Cutaş a contribuit la dezbaterea ce a avut loc în plenul PE, cu participarea Presedintelui BEI, Philippe Maystadt şi a Comisarului European pentru relaţii inter-instituţionale, Maroš Ševčovič. În cadrul dezbaterii, eurodeputatul român a subliniat atât necesitatea invesţiilor în IMM-uri, infrastructură şi energie, oferind exemplul gazoductului Nabucco, cât şi a soluţiilor de finanţare inovatoare, salutând iniţiativa „obligaţiunilor pentru proiecte.”

Cutaş a subliniat rolul important pe care îl are Banca Europeană de Investiţii în contextul de criză în care Uniunea Europeană are nevoie de investiţii considerabile în infrastructură, energie, educaţie şi sănătate: „Cu toții căutăm o metodă de a împăca datoriile și deficitele crescânde ale statelor membre cu obiective de creștere economică, ilustrate de pildă în Strategia UE2020 - obiective ce necesită investiții majore în educație, sănătate, tehnologie, energie durabilă și infrastructură. Consider că soluția la această problemă este una europeană, iar Banca Europeană de Investiții are un rol important de jucat în acest context. Voi prelua aici două exemple majore ale modului în care BEI a stimulat și va continua să stimuleze economia europeană: împrumuturile către IMM-uri și „obligațiunile pentru proiecte”.”  

Deputatul european a remarcat că BEI stimulează economia europeană prin intermediul împrumuturilor către IMM-uri, dar este de asemenea nevoie de asistenţă tehnică pentru a permite o absorbţie mai bună a fondurilor în toate regiunile Uniunii Europene: „Nu trebuie să uităm că 99% dintre întreprinderile europene sunt Întreprinderi Mici și Mijlocii. A investi în IMM-uri reprezintă o metodă de a contribui în mod semnificativ la activitățile de inovare, cercetare și dezvoltare ce au loc în Uniunea Europeană. BEI a oferit IMM-urilor, în 2009 și 2010, finanțări superioare obiectivului său anual de 7.5 miliarde de euro. Facilitatea Europeană de Microfinanțare a fost de asemenea creată în 2010, regrupând fonduri în valoare de 200 de milioane de euro adresate celor ce au nevoie de microcredit. Cu toate acestea, constatăm persistența unor dificultăți în etapa de accesare a fondurilor de către întreprinzători. BEI are datoria de a oferi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu