joi, 22 septembrie 2011

Sabin Cutaş critică reacția lentă a statelor membre în aplanarea crizei economice

Bruxelles, 22 septembrie 2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş critică reacția lentă a statelor membre din zona euro în aplanarea crizei datoriilor suverane. În același timp, deputatul european pledează pentru acordarea urgentă a celui de-al doilea împrumut Greciei, ca soluție imediată pentru salvarea monedei euro şi pentru o cooperare economică consolidată a statelor membre UE, ca soluție pe termen lung.


Potrivit lui Sabin Cutaş: "Tactica pașilor mici, care a stat la baza construcției europene, și-a demonstrat ineficiența. Viitorul monedei euro şi implicit al Uniunii Europene depinde de deciziile care vor fi luate acum, într-un timp real. Ori Uniunea poate fi caracterizată în prezent prin lipsa de acțiune. Reuniunea informală a miniștrilor de finanțe din zona euro care a avut loc recent în Polonia reprezintă un exemplu relevant. În ciuda faptului că adjunctul ministrului elen de finanțe declara că țara sa are nevoie urgentă de următoarea tranșă a împrumutului de la UE şi FMI, nu s-a ajuns la o înțelegere favorabilă Greciei. Promisiunea ca împrumutul va fi deblocat la începutul lui octombrie nu este suficientă, după cum nici justificarea ministrului luxemburghez de finanțe conform căreia negocierile sunt specifice unui proces democratic nu este credibilă. Democrația şi ineficiența nu sunt sinonime."

"Încep să se observe fisurile construcției europene: am creat o monedă unică, fără să avem cu adevărat o guvernanță economică europeană. Euro-obligațiunile şi taxa pe tranzacții financiare constituie răspunsuri pertinente la critica unei lipse de imaginație la nivel european în găsirea de soluții pentru ieșirea din criză. Dacă mijloacele pentru salvarea zonei euro există, de ce nu facem apel la ele? Abandonarea Greciei înseamnă abandonarea proiectului european şi asumarea faptului că solidaritatea este un concept vid de conținut. De aceea, consider că trebuie acționat acum, prin acordarea celui de-al doilea împrumut Greciei şi prin trecerea la o cooperare economică consolidată la nivel european, care să ajute la gestionarea eficientă a crizei economice cu care ne confruntăm", a conchis deputatul european.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu