vineri, 10 iunie 2011

Sabin Cutaş cere sprijin umanitar pentru populația malgașă


Bruxelles, 10 iunie 2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a declarat, ieri, în cadrul dezbaterilor din plenul Parlamentului European privind respectarea drepturilor omului, că Madagascar a ajuns un stat izolat pe scena internațională, în urma preluării puterii politice într-un mod neconstituțional. Deputatul european susține măsurile luate de Uniunea Europeană pentru a sancționa financiar statul Madagascar, însă consideră că astfel de acțiuni au consecințe grave din punct de vedere umanitar, economic și social asupra populației malgașe.

Potrivit lui Sabin Cutaş: "Criza politică din Madagascar a condus la o izolare a acestui stat pe scena internațională. Atât Uniunea Europeană, prin aplicarea dispozițiilor Tratatului de la Cotonou, cât și Fondul Monetar International și Banca Mondială au suspendat ajutorul financiar pentru Madagascar. Susțin măsurile luate de Uniunea Europeană, în contextul în care preluarea puterii într-un mod abuziv și implicit neconstituțional de către Andry Rajoelina pune în pericol, pe o perioadă nedeterminată, trecerea spre un regim democratic."

"Pe de altă parte, decizia de a aplica sancțiuni este întotdeauna delicată, din cauza consecințelor inevitabile de ordin umanitar, economic și social pe care le provoacă. Trebuie să ne gândim la populația malgașă care are nevoie de sprijinul nostru, sprijin care nu trebuie să se manifeste doar printr-un apel la organizarea de alegeri libere, pluraliste și la o restaurare a ordinii democratice, ci și printr-un real ajutor umanitar", a conchis deputatul european.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu