marți, 15 februarie 2011

Sabin Cutaş: " Una dintre condițiile reușitei Strategiei UE pentru Regiunea Dunării este depășirea disparităților economice dintre diferitele regiuni"

Strasbourg, 15.02.2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a salutat, în Plenul Parlamentului European, elaborarea de către Comisia Europeană a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Deputatul european a abordat problema disparităților economice dintre diferitele regiuni danubiene, pledând pentru o mai bună cooperare financiară și instituțională și pentru o accesare mai eficientă a fondurilor regionale. În același timp, Sabin Cutaș a subliniat nevoia unei securități energetice sporite în regiune, prin intermediul unei diversificări a aprovizionării prin interconexiuni și piețe regionale autentice. Declarația acestuia a avut loc în cadrul dezbaterii privind întrebarea orală adresată Comisiei Europene legată de modul de implementare a Strategiei UE pentru Dunăre.  


Potrivit lui Sabin Cutaș: "Odată cu aderările din 2004 si 2007, a devenit legitim sa vorbim despre Regiunea Dunării ca despre un spațiu al Uniunii Europene. Ca urmare, în urma solicitării din iunie 2009 a Consiliului European, Comisia a elaborat Strategia pentru Regiunea Dunării.  Doresc să felicit concentrarea documentului în jurul a 11 domenii-cheie care vor conduce, sub rezerva de a fi corect implementate, la o dezvoltare durabilă, la crearea de locuri de muncă și de securitate în zonă. Consider că una dintre condițiile reușitei prezentei strategii este depășirea disparităților dintre diferitele regiuni printr-o intensă cooperare financiară și instituțională și printr-o mai bună accesare a fondurilor existente la nivel regional".

"Nu în ultimul rând, un factor care poate juca un rol important în reușita acesteia este cel energetic. Fragmentarea piețelor de energie antrenează costuri mari și lipsa unei concurențe reale. De aceea, pledez pentru o diversificare a aprovizionării prin interconexiuni și piețe regionale autentice, care pot asigura o securitate energetică sporită", a conchis deputatul european.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu