Bruxelles, 27.01.2011,
Europarlamentarul Sabin Cutaş a adresat o interpelare Comisiei Europene, prin care i-a solicitat să se pronunțe, în calitatea sa de gardian al Tratatelor, asupra refuzului inițial al Consiliului de a facilita accesul Parlamentului European la raportul privind progresele realizate de România și Bulgaria în vederea aderării la Schengen. De asemenea, deputatul european a cerut opinia Comisiei asupra legitimității invocării unor condiții suplimentare pentru intrarea României în Spațiul Schengen, în contextul în care aceasta este o obligație ce decurge din Actul de Aderare la UE.
Potrivit lui Sabin Cutaş: "Obstacolele întâmpinate de România în procesul de aderare la Spațiul Schengen par să indice divizarea UE în state de primă mână și state de rang secundar. Este regretabil că statele membre, în ansamblul lor, refuză să vadă dincolo de o logică perimată a interesului național, în contextul unor provocări comune care necesită un răspuns coordonat. Faptul că Parlamentului European i-a fost refuzat accesul de către Consiliu la raportul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen poate să confirme această stare de fapt."
"Cu toate acestea, aderarea României la Spațiul Schengen transcende orice polemică, ea reprezintă o obligație prevăzută prin Articolul 4 al Actului de Aderare la UE. Consider că ni se îngrădește un drept fundamental, prin plasarea de piedici suplimentare și discriminatorii în calea intrării noastre în Schengen. Ceea ce face validă o regulă este respectarea sa de către toate părțile implicate. Sunt conștient că decizia de acceptare în Schengen aparține Consiliului, dar Comisia are un cuvânt de spus, în calitate de gardian al Tratatelor. Atunci când Franța a încălcat Tratatul prin expulzarea colectivă a Romilor, reacția Comisiei s-a lăsat îndelung așteptată și a fost dezamăgitoare. Aștept o poziție fermă din partea sa în acest caz. Nu putem sa închidem ochii atunci când un stat practică o politica a discriminării, în virtutea faptului că este un membru fondator", a conchis Sabin Cutaş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu