joi, 29 martie 2012

Sabin Cutaș: "Sprijin propunerea PE de majorare a capitalului Băncii Europene de Investiții"


Bruxelles, 29 martie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, a subliniat, astăzi, importanţa propunerii PE de majorare a capitalului Băncii Europene de Investiții în contextul în care UE nu poate depăși recesiunea fără a investi în domenii cheie. Cutaş a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că proiectele care se desfășoară în regiunile şi statele cu cele mai mari dificultăţi economice ar trebui să beneficieze de prioritate.

Sabin Cutaş:"Distribuirea ajutoarelor alimentare către cei mai defavorizați europeni trebuie să continue şi după 2013 "


Bruxelles, 29 martie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a salutat astăzi, în plenul Parlamentului European reunit în sesiune plenară, decizia de a continua programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate din UE. În același timp, deputatul european a subliniat necesitatea asumării de către UE a luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, în contextul în care viitorul programului pentru ajutorarea persoanelor celor mai vulnerabile este incert după 2013.

miercuri, 28 martie 2012

Despre refuzul PE de a amâna votul asupra ACTA


 28 martie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, a votat împotriva trimiterii ACTA către Curtea Europeană de Justiție (CEJ).

El a subliniat că, în cazul în care s-ar fi ales transmiterea tratatului la CEJ, decizia finală privind acesta ar fi fost prelungită în mod nejustificat. Motivele pentru a respinge acordul sunt îndeajuns de clare, consideră Cutaş, pentru ca PE sa poată lua o decizie informată.

luni, 19 martie 2012

Sabin Cutaş: Despre situația alarmantă a traficului de persoane din regiunea Sinai


Bruxelles, 16 martie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaș a atras atenția, joi, în plenul Parlamentului European (PE), asupra situației alarmante a traficului de persoane şi organe din regiunea Sinai, în Egipt. El a subliniat necesitatea întețirii eforturilor pentru eradicarea acestui flagel, prin colaborarea autorităţilor egiptene şi israeliene cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. El a cerut de asemenea Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, să dea întâietate acestei teme în cadrul dialogului său cu Egiptul.