miercuri, 28 martie 2012

Despre refuzul PE de a amâna votul asupra ACTA


 28 martie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, a votat împotriva trimiterii ACTA către Curtea Europeană de Justiție (CEJ).

El a subliniat că, în cazul în care s-ar fi ales transmiterea tratatului la CEJ, decizia finală privind acesta ar fi fost prelungită în mod nejustificat. Motivele pentru a respinge acordul sunt îndeajuns de clare, consideră Cutaş, pentru ca PE sa poată lua o decizie informată.


Marți, Comisia pentru comerț internațional a PE a decis să nu mai trimită ACTA către Curtea Europeană de Justiție, ci să ia cât mai rapid o decizie. Parlamentul European va fi chemat să se pronunțe asupra tratatului în luna iunie, în contextul în care hotărârea finală îi aparţine.

"Propunerea lui David Martin (raportorul PE privind ACTA) de a transmite ACTA către Curtea Europeana de Justiție ar fi întârziat în mod nejustificat luarea unei decizii asupra acordului. Ar fi fost necesare aproximativ 18 luni pentru a obține opinia CEJ, la care s-ar fi adăugat timpul pentru dezbaterea ulterioară din Parlamentul European. În acest context, am votat, împreună cu majoritatea colegilor mei, împotriva interpelării Curții de Justiție", a declarat Sabin Cutaş.

"Consider că motivele pentru a respinge Acordul sunt îndeajuns de numeroase şi de clare pentru a nu necesita opinia CEJ. Așa cum am mai declarat, limbajul permisiv al textului este interpretabil şi poate duce la încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. De asemenea, eficienţa ACTA ar fi una redusă în contextul în care statele care cunosc cea mai mare amploare a fenomenului de contrafacere nu sunt semnatare."

"Am speranța că Parlamentul European se va pronunța împotriva Tratatului comercial anti-contrafacere în luna iunie, atunci când va fi chemat să ia o decizie", a conchis deputatul european.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu