Strasbourg, 15 aprilie 2014,
Cu ocazia ultimei sesiuni plenare din actualul mandat al
Parlamentului European, europarlamentarul Sabin Cutaş a mulțumit alegătorilor români
pentru încrederea cu care l-au investit. El și-a exprimat în același timp speranța ca în
viitorul mandat Parlamentul și Comisia Europeană să continue să lupte pentru bunăstarea
tuturor cetățenilor europeni.
"Vreau să folosesc această oportunitate
pentru a face un bilanț al activității Parlamentului European în acest mandat
și să mulțumesc în egală măsură alegătorilor, care m-au investit cu
încrederea lor. Parlamentul a contribuit la stabilirea unor reguli pentru eliminarea
speculației financiare și a fraudei și a evaziunii fiscale, dezvoltarea
garanției pentru tineret, acordarea ajutorului tehnic pentru atragerea
fondurilor Băncii Europene de Investiții, apărarea libertăților individuale
prin respingerea
ACTA și reducerea tarifelor de roaming. De asemenea,
forul legislativ a susținut parcursul european al Republicii Moldova
și a negociat acorduri comerciale cu SUA și Canada, reamintind necesitatea eliminării
vizelor pentru români în aceste doua state", a subliniat Sabin
Cutaş.
"Îmi exprim totodată speranța ca noul
Parlament și noua Comisie să continue să îmbunătățească proiectul
european, să apere interesele tuturor cetățenilor europeni și să
combată tendințele xenofobe. Nu în ultimul rând, trebuie găsite soluții
pe termen lung pentru eliminarea șomajului, în special în
rândul tinerilor și trebuie promovată o politică bazată pe investiții, care
să permită ieșirea din criza economică", a conchis Sabin Cutaş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu