marți, 12 iunie 2012

Uniunea Europeană trebuie să adopte urgent măsuri de redresare economică, precum taxa pe tranzacțiile financiare și emiterea de euro-obligațiuni




Strasbourg, 12 iunie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru afaceri economice si monetare din Parlamentul European, a pledat în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg pentru adoptarea de către UE a unor măsuri curajoase de stimulare economică, precum taxa pe tranzacțiile  financiare și emiterea de euro-obligațiuni.

Sabin Cutaş: „Demararea imediată a negocierilor pentru un acord comercial cu Japonia nu este potrivită”


Strasbourg, 12 iunie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerţ internaţional a declarat ieri în plenul Parlamentului European, că incheierea unui acord de liber schimb între Japonia şi Uniunea Europeană ar fi benefică pentru ambele parţi. El a subliniat totodată că nu ar fi potrivită o demarare imediată a negocierilor în contextul în care Japonia continuă să aplice bariere non-tarifare şi să limiteze accesul companiilor europene la piaţa sa a achiziţiilor publice.

joi, 24 mai 2012

Sabin Cutaş: "CE trebuie să urmărească includerea standardelor de mediu şi a principiilor comerțului echitabil pe agenda OMC"




Strasbourg, 24 mai 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a pledat miercuri, în plenul Parlamentului European, pentru elaborarea unui sistem global echitabil de utilizare şi alocare a resurselor mondiale. El a cerut  executivului european sǎ urmărească includerea standardelor de mediu şi a principiilor comerțului echitabil pe agenda Organizației Mondiale a Comerțului şi şi-a exprimat convingerea privind necesitatea interzicerii speculațiilor cu materii prime.

miercuri, 23 mai 2012

Sabin Cutas: Pentru o consolidare a relației de parteneriat comercial UE-China




Strasbourg, 23 Mai 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutas, membru al Comisiei pentru comerț internațional din PE, a pledat, in cadrul dezbaterii privind relația comerciala dintre UE si China din cadrul plenului reunit al Parlamentului European, pentru consolidarea  relației de parteneriat UE-China.