Strasbourg, 24 mai 2012,
Europarlamentarul Sabin Cutaş a pledat miercuri, în plenul
Parlamentului
European, pentru elaborarea unui sistem global echitabil de utilizare şi
alocare a resurselor mondiale. El a cerut executivului european sǎ urmărească includerea
standardelor de mediu şi a principiilor comerțului echitabil pe agenda
Organizației Mondiale a Comerțului şi şi-a exprimat convingerea privind
necesitatea interzicerii speculațiilor cu materii prime.
Intervenția deputatului european a avut loc în cadrul
dezbaterii privind raportul "O Europă eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor". Sabin Cutaş este raportor al grupului său politic
- Alianța Progresistă a Socialiștilor şi Democraților Europeni - în Comisia
pentru comerț internațional pentru acest dosar.
"În ultimii 12 ani am asistat atât la o creștere
semnificativǎ a prețurilor materiilor prime la nivel
mondial, cât și la o volatilitate îngrijorătoare a acestora. În a doua
jumătate a anului 2010, 44 de milioane de oameni au fost împinși spre sărăcie
de majorarea prețurilor la alimente. Aceste fenomene sunt cauzate nu numai de penuria
resurselor, dar şi de alocarea ineficientǎ a acestora, sau de speculația de pe
piețele de mărfuri", a explicat deputatul european.
"În acest context, Uniunea Europeanǎ trebuie sǎ
lucreze pentru elaborarea unui sistem global echitabil de utilizare şi alocare
a resurselor mondiale. Cer
executivului european sǎ urmărească includerea standardelor de mediu şi a
principiilor comerțului echitabil pe agenda Organizației Mondiale a Comerțului.
Continuarea eforturilor pentru reducerea şi eliminarea barierelor tarifare
și netarifare din calea comerțului cu bunuri și servicii ecologice
reprezintă de asemenea un pas important în direcția unei utilizări mai
eficiente a resurselor", a adăugat Sabin Cutaş.
"Nu în ultimul rând, aş dori sǎ reamintesc cǎ speculația
cu materii prime afectează în mod direct viețile a milioane de oameni,
provocând sărăcie şi foamete. De aceea consider obligatorie interzicerea
urgentǎ a acestei practici", a conchis europarlamentarul român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu