Bruxelles, 18 ianuarie 2013,
Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerţ
internaţional a Parlamentului European (PE), a declarat, ieri în
plenul PE, că încheierea unui acord de liber schimb UE-Mercosur ar fi în
beneficiul ambelor regiuni. El şi-a exprimat speranţa că întâlnirea
inter-ministerială pe această temă, care are loc la sfârşitul săptămânii viitoare
în Chile, va aduce un suflu nou negocierilor, având în
vedere că acestea nu au progresat în mod semnificativ în ultimii doi ani şi
jumatate.
Intervenţia eurodeputatului român a avut loc în contextul
dezbaterii privind stadiul relaţiilor comerciale dintre UE şi
Mercosur.
„Mercosur este al
8-lea partener comercial al Uniunii Europene. Exporturile către această zonă au
înregistrat o creştere semnificativă în ultimii ani, Uniunea situându-se în 2010 pe
primul loc, atât în topul partenerilor comerciali ai regiunii, cât şi în cel al
investitorilor străini”, a declarat Sabin Cutaş.
Potrivit acestuia: „Încheierea unui acord comercial echilibrat
şi echitabil cu această zonă, sinonim al unei mai bune integrări
economice şi propice conchiderii Acordului de asociere, ar reprezenta o oportunitate
pentru ambele regiuni. În acest context, relansarea, în mai 2010,
a negocierilor
asupra unui acord de liber schimb a fost binevenită. Acestea
au înregistrat însă un progres limitat, în care s-au reflectat măsurile
de tip protecţionist pe care anumite state din regiune au decis să le aplice.”
„Îmi exprim prin urmare speranţa că întâlnirea de săptămâna
viitoare din Santiago de Chile se va situa sub semnul dialogului şi va
permite găsirea unui compromis rapid asupra pilonului comercial al acordului”,
a conchis Sabin Cutaş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu