Strasbourg, 14 februarie 2012,
Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei
pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (PE), a
salutat ieri, în plenul PE, propunerea de creare a unei pieţe interne a
transferurilor de credit şi debit în euro, argumentând că aceasta va facilita
executarea plăţilor şi va aduce beneficii economice.
Obiectivele instaurării „Zonei unice de plăţi în
euro” sunt simplificarea şi ieftinirea realizării de transferuri în moneda
euro, prin folosirea aceluiaşi sistem tehnic. Până la 1 februarie 2016, spre
exemplu, toate conturile vor lua formatul numărului internaţional de cont
bancar (IBAN).
"Susţin propunerea de creare a unei pieţe
interne a serviciilor de plăţi în euro, aceasta urmând să faciliteze în mod
considerabil sistemul pus la dispoziţia consumatorilor europeni, care
vor putea folosi o singură metodă de plată şi un singur tip de cont pentru transferul de
bani în cadrul UE. Această iniţiativă va spori eficienţa în executarea
plăţilor transfrontaliere, transformând o piaţă europeană segmentată
într-una unitară şi aducând beneficii economice.
Comisia Europeană estimează că aceste beneficii s-ar putea ridica la miliarde
de euro în termen de 6 ani, prin intermediul reducerii de costuri şi a sporirii
concurenţei”, a declarat Sabin Cutaş.
Deputatul european a salutat de asemenea fixarea
unor termene limită pentru trecerea la sistemul de plăţi europene,
amintind că fără acestea procesul de tranziţie s-ar fi putut prelungi în mod
nejustificat.
El a subliniat importanţa asigurării protecţiei
consumatorilor „pe tot parcursul trecerii la noul sistem, de pildă prin
realizarea de programe de informare la care sectorul bancar să fie obligat să
contribuie în mod activ.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu