vineri, 16 decembrie 2011

Sabin Cutaș: "Este nevoie de sporirea concurenţei în sectorul agenţiilor de rating de credit"



Bruxelles, 16 decembrie 2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European, a declarat astăzi, în plenul PE, că este nevoie de sporirea concurenţei în sectorul agenţiilor de rating de credit. Subliniind că acest sector este caracterizat prin bariere la intrarea pe piaţă, lipsă de transparenţă şi conflicte de interes, el a cerut crearea unei agenţii publice europene pentru ratingul de credit.


Intervenția lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind politica de concurenţă a Uniunii Europene.

Potrivit lui Sabin Cutaş: "Politica de concurenţă a Uniunii Europene a condus, de-a lungul timpului, la eliminarea a numeroase obstacole din calea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi persoanelor şi a permis protejarea intereselor consumatorilor europeni.”

„Cu toate acestea, este posibilă îmbunătăţirea regulamentelor din domeniu. Mă voi referi aici asupra unei singure teme dintre cele abordate în raportul anual privind politica de concurenţă: cea a reglementarii agenţiilor de rating de credit. Acest sector de tip oligopol este caracterizat prin bariere la intrarea pe piaţă, lipsă de transparenţă şi conflicte de interes. Evaluările publicate de aceste agenţii nu sunt simple opinii. Ele afectează bunăstarea tuturor cetăţenilor europeni prin intermediul unor rate mai ridicate ale dobânzii şi a unei volatilităţi crescute a preţurilor. Cu toate acestea, ducem lipsa unor norme stricte privind transparenţa şi privind tragerea la raspundere a agenţiilor pentru erorile comise”, a declarat europarlamentarul român.

„Executivul european trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a spori concurenţa din sector. Salut prin urmare recenta sa propunere în domeniu, subliniind totodată că este nevoie de fondarea unei agenţii publice europene pentru ratingul de credit. Independenţa faţă de sectorul privat a unei astfel de instituţii ar avea ca obiectiv înteţirea concurenţei şi eliminarea conflictelor de interes", a conchis Sabin Cutaş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu