marți, 11 decembrie 2012

Sabin Cutaş: „Acordul Comercial cu Peru şi Columbia: un pas important în direcţia unui parteneriat cu America Latină„





Strasbourg, 11 decembrie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerţ internaţional din Parlamentul European (PE), a declarat că Acordul Comercial cu Peru şi Columbia reprezintă un pas important în direcţia unui parteneriat cu America Latină. El a atras totodată atenţia asupra importanţei susţinerii progreselor realizate de aceste două state în domeniul drepturilor fundamentale.


Intervenţia eurodeputatului român a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind Acordul Comercial cu Peru şi Columbia. Acest acord este unul dintre singurele încheiate de Uniunea Europeană care include clauze referitoare la drepturile omului şi ale lucrătorilor. Columbia rămâne statul cu cea mai mare rată de asasinare a sindicaliştilor, cu toate că aceasta a cunoscut o scădere în ultimii ani. 

„Salut determinarea Columbiei şi a Republicii Peru de a aprofunda parteneriatul cu Uniunea Europeană. Aş dori totodată să amintesc că acest acord nu este cadrul definitiv al relaţiei UE cu statele din regiune. Mecanismul de cooperare trebuie consolidat. Acesta poate oricând să includă alte ţări din Comunitatea Andină şi trebuie înțeles ca un pas în direcţia unui parteneriat amplu cu America Latină”, a declarat Sabin Cutaş.

„Prin intermediul acordului, Columbia şi Peru vor continua să aibă acces la piaţa Uninii fără plata taxelor vamale, în contextul în care cele două state nu vor mai putea beneficia de sistemul generalizat de preferinţe comerciale, ca urmare a revizuirii acestuia”, a explicat europarlamentarul român.

„Doresc să atrag atenţia în mod special asupra clauzelor şi a foii de parcurs privind drepturile omului şi ale lucratorilor: acestea sunt esenţiale pentru a ajuta Columbia şi Peru să îşi îmbunătăţească situaţia referitoare drepturilor fundamentale. Cele două state au facut deja progrese importante în domeniu şi trebuie încurajate”, a conchis Sabin Cutaş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu